La Fantana, cel mai mare imbuteliator de apa in watercoolere,
mizeaza in acest an pe triplarea numarului de clienti casnici, dupa
ce in 2009 a inregistrat un declin al vanzarilor de 10% la firmele
aprovizionate cu apa
.
Compania tinteste cresterea ponderii clientilor casnici
(gospodariile) la 20% in acest an din totalul clientilor, fata de
sub 10% in 2008.
Pana in 2007, marii imbuteliatori de apa in watercoolere nici nu
au luat in calcul segmentul de piata reprezentat de gospodarii,
pentru ca veneau cresteri importante de volume de la clientii
corporate - companiile deschideau filiale noi si recrutau oameni,
ceea ce majora cererea de apa.
Anul trecut insa, jucatorii de
profil s-au confruntat cu primele scaderi importante de vanzari la
companii.
In cazul La Fantana, acest declin nu a putut fi anulat de
cresterile inregistrate pe segmentul casnic.
"Segmentul corporate a inregistrat o scadere de 10% anul trecut
fata de 2008, pe fondul inchiderii multor companii din motive
financiare. Pentru consumatorii casnici, noi am venit cu servicii
noi precum livrarea seara si ambalajul mai mic si de unica
folosinta , ceea ce ne-a dublat venitul obtinut pe acest segment",
a declarat Ana Gate, marketing manager la compania La Fantana
Romania.
Per ansamblul anului, imbuteliatorul a realizat afaceri de 17
mil. euro la nivel local, in scadere cu circa 15% fata de nivelul
raportat pe 2008. Anul trecut, profitul operational EBITDA a fost
de 5,5 mil. euro.
Compania, controlata de fondul de investitii Innova Capital,
detine in prezent o cota de piata de peste 50-60% pe segmentul apei
imbuteliate in watercoolere, pe care mai activeaza producatori
precum Cumpana sau Perla Harghitei.
Romanii si fac provizii de apa acasa
Imbuteliatorii de apa minerala spun ca in 2009, pe fondul
diminuarii puterii de cumparare, consumatorii casnici s-au orientat
catre litrajele mari (bidoane de peste 5 litri) si catre produsele
mai ieftine, precum apa de masa sau de izvor. Retelele de
hipermarketuri au lansat pe piata mai multe produse de acest gen
sub brand propriu, astfel incat vanzarile de apa de masa au fost pe
un trend ascendent in 2009 in marile magazine.
La Fantana a finalizat recent o investitie de 0,5 mil. euro in
lansarea pe piata a apei imbuteliate in cutii de carton de 10
litri.
"Lansarea produsului Cutia La Fantana ar trebui sa ne aduca o
crestere semnificativa a vanzarilor si o triplare a actualului
portofoliu de consumatori casnici in 2010", a mai precizat Ana
Gate.
Compania are in acest moment doua unitati de imbuteliere a apei,
in Bucuresti si in judetul Sibiu, la Talmaciu.
Autor: |