Consumator Online

Stire tematica: Retail

ziarulfinanciar : Lidl a luat de la Gran Via un lot din Electrotehnica si construieste un magazin langa mallul Plaza

luni 16 septembrie 2013
Autor: Cristi Moga 15
.09.2013

Spaniolii de la Gran Via au decis sa renunte la 6.500 de metri patrati din platforma de peste patru hectare pe care o detineau vizavi de mallul Plaza Romania din cartierul bucurestean Drumul Taberei, iar banii vor fi folositi pentru constructia de locuinte.

Grupul german Lidl, care detine pe piata locala o retea de 162 de super­marketuri in toate zonele tarii, a cumparat un lot de 6.500 de metri patrati din fosta platforma industriala Electrotehnica de la intersectia bulevardului Timisoara cu pasajul Lujerului din Bucuresti, teren pe care a si inceput lucrarile la un magazin ce va fi finalizat anul viitor.

Lidl a cumparat terenul de la grupul spaniol Gran Via, care in perioada de boom a imobiliarelor a mizat circa 100 de milioane de euro pe trei platforme industriale din vestul Capitalei pe care intentiona sa construiasca aproximativ 5.000 de locuinte.

Terenul de la Electrotehnica, cu o suprafata de 4,4 hectare, a fost cumparat in urma cu mai bine de sase ani de Gran Via de la fondul american de investitii Broadhurst, condus la Bucuresti de Siminel Andrei, intr-o tranzactie de circa 31 de milioane de euro, respectiv un pret de aproximativ 700 de euro/mp.

?Am vandut aproximativ 6.500 de metri patrati (din Electrotehnica - n.red.) celor de la Lidl care construiesc un magazin?, a declarat pentru ZF Antoanela Comsa, general manager al Gran Via, fara a preciza valoarea tranzactiei.

A doua tranzactie cu Lidl

Spaniolii sunt astfel la cea de-a doua tranzactie cu grupul german, dupa ce in urma cu cativa ani compania a vandut si un lot din platforma Frigocom catre Lidl, care a si construit un magazin pe acel lot cu deschidere pe strada Moinesti.

?Deschiderea magazinului la care faceti referire (de pe platforma Electrotehnica - n.red.) este planificata pentru anul viitor, adica in 2014. Mai multe detalii va putem oferi mai aproape de deschidere?, afirma reprezentantii Lidl Romania.

Cititi mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro


Autor: