Consumator Online

Stire tematica: Retail

Cotidianul : Forintul s-a prabusit. Panica in guvernul Ungariei

joi 05 ianuarie 2012
Moneda nationala a Ungariei s-a prabusit, miercuri, in raport cu euro, care acum valoreaza 319 forinti, depasindu-se recordul negativ de 317 forinti inregistrat pe 14 noiembrie
. Totul se intampla pe fondul retrogradarii Ungariei la categoria "junk" de catre doua din cele trei mari agentii de rating si al incetarii negocierilor cu UE si FMI pentru un imprumut salvator. In lipsa acestuia, guvernul a recurs la majorarea TVA de la 20% la 25%, iar in noiembrie taxa a sarit la 27%, cea mai mare valoare din Europa. Au fost impuse taxe suplimentare si companiilor de telecomunicatii si marilor lanturi de supermarketuri. Mai mult, a fost nationalizat pilonul privat al sistemului de pensii, care acumulase 10 miliarde de euro. Insa masurile nu au fost suficiente. Potrivit Bloomberg, in guvernul de la Budapesta au inceput sa apara semne de panica, pentru ca in acest ani trebuie platite datorii de 15 miliarde de euro, o parte din suma fiind datorata FMI. Din cauza caderii forintului si a cresterii dobanzilor cerute de investitori la peste 10%, a fost oprita vanzarea unor obligatiuni pe zece ani. Marul discordiei in negocierile cu FMI si UE il constituie atentatul guvernului la adresa independentei Bancii Centrale a Ungariei si impunerea, in 2010, a unei taxe pentru banci pe o perioada de trei ani. In momentul venirii la putere, guvernul Fidesz a renuntat la imprumutul contractat la FMI de precedentul executiv. Ministrul de Finante Gyorgy Matolcsy isi mentine insa atitudinea dura fata de FMI, cu toate ca moneda s-a depreciat cu 15% in trei luni in lipsa unui acord care sa linisteasca pietele financiare. "Nu ne putem mula politica economica pe cea a FMI, atat timp cat ei au obiectii impotriva oricarei decizii de a elibera oamenii din catusele bancilor", spunea Mtolcsy in decembrie 2011. Chiar daca ministrul de Finante este considerat de catre premier "mana dreapta", Matolcsy nu face parte din echipa de negociere a unui nou imprumut FMI in acest moment. Cei trei negociatori sunt Tamas Fellegi, ministrul Dezvoltarii, Antal Rogan, presedintele comisiei economice din parlament, si Gyula Pleschinger, secretar de stat in Ministerul Economiei. Fellegi a declarat intr-un interviu ca Ungaria are nevoie cat mai repede posibil de un imprumut FMI. Gyula Pleschinger a sugerat ca "nu ar fi o tragedie" daca Ungaria nu va ajunge la un acord cu FMI, insa economistii nu par a fi de acord. "Suntem foarte aproape de punctul de fierbere in Ungaria, cu o criza care poate deveni mai mult decat una macroeconomica. Ma tem ca aceasta criza va avea mai multe dimensiuni. Cat priveste moneda, aceasta se tranzactioneaza la un minim record din cauza riscurilor financiare. Insa criza poate deveni politica. UE este foarte ingrijorata de ultimele evolutii politice din Ungaria si raspunsul UE va fi, fara indoiala, daunator pentru increderea investitorilor", spune Benoit Anne, economist la Societe Generale. Parlamentul dominat in proportie de peste 60% de partidul Fidesz al premierului Viktor Orban a adoptat o constitutie care a intrat in vigoare pe 1 ianuarie si care a fost criticata de Consiliul Europei si SUA pentru atingerea pe care o aduce unor drepturi fundamentale, dar si pentru spiritul revizionist al preambulului. Ambasadorul SUA la Budapesta a refuzat sa participe la ceremonia intrarii in vigoare a legii fundamentale. Totodata, constitutia reduce atributiile Curtii Constitutionale si impune un impozit unic pe venit aproape imposibil de modificat de o noua putere.
Autor: