Consumator Online

Stire tematica: Telefoane

Bursa : Amenajarea Hotelului Radisson Blu din Brasov, blocata de un aviz

miercuri 08 februarie 2017
Amenajarea Hotelului Radisson Blu din Brasov, blocata de un aviz

     * Acesta nu poate fi emis, fiindca in "analele" Primariei apare o cerere de revendicare a cladirii depusa in 2001
       Continuarea lucrarilor de transformare a fostului Palat al Telefoanelor in hotel ramane deocamdata in stand-by, deoarece Comisia de Circulatie a amanat acordarea avizului pentru Planul Urbanistic Zonal in vederea realizarii acestei investitii pe Bulevardul Eroilor
Amenajarea Hotelului Radisson Blu din Brasov, blocata de un aviz

     * Acesta nu poate fi emis, fiindca in "analele" Primariei apare o cerere de revendicare a cladirii depusa in 2001
       Continuarea lucrarilor de transformare a fostului Palat al Telefoanelor in hotel ramane deocamdata in stand-by, deoarece Comisia de Circulatie a amanat acordarea avizului pentru Planul Urbanistic Zonal in vederea realizarii acestei investitii pe Bulevardul Eroilor.
     Dupa cum a explicat purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea, avizul nu a putut fi eliberat, deoarece exista, cel putin in documente, neclaritati in privinta situatiei juridice a imobilului. Practic, in evidentele Primariei figureaza ca trei dintre corpurile de cladire au fost revendicate in anul 2001, iar de atunci nu a mai ajuns o alta instiintare la Primarie in ceea ce priveste situatia juridica a acestui imobil. "Noi am primit notificarea de revendicare in baza Legii 10, in anul 2001, cand proprietar al cladirii era societatea Romtelecom. Noi am trimis solicitarea spre solutionare la AVAS, ca ei erau cei care s-au ocupat de privatizarea societatii de telefonie. Deoarece nu am primit nici un raspuns de modul cum s-a solutionat acea solicitare de revendicare, in momentul in care acum s-a primit solicitarea pentru PUZ, in baza noastra de date a aparut notificarea de revendicare. Urmeaza sa vedem modul in care a fost solutionata acea notificare si in cazul in care a fost solutionata i se va elibera avizul proprietarului. In cazul in care nu e solutionata, proprietarul trebuie sa-si rezolve problema juridica", a explicat Sorin Toarcea. Daca se va rezolva cu aceasta notificare, urmatoarea analiza pentru aviz PUZ va fi facuta in comun de Comisia de Circulatie si cea de Arhitectura.
     * Noii proprietari cred ca este vorba de o eroare
      De cealalta parte, reprezentantii Tresor Com, care detin acum cladirea si vor realiza investitia ne-au declarat ca in momentul in care au cumparat de la Telekom, compania le-a garantat pentru evictiunea cladirii si probabil este vorba de o neintelgere. "Daca nu erau solutionate cererile de revendicare, nu s-ar fi putut vinde cladirea", au subliniat oficialii Tresor Com. Compania Tresor Com a cumparat in anul 2015, de la operatorul Telekom Romania, Palatul Telefoanelor, iar pana acum s-a lucrat la scoaterea elementelor demolate din vechea cladire.
      Fostul Palat al Telefoanelor ar urma sa devina hotel sub brandul Radisson Blue si sa fie deschis in prima parte a anului 2018 la Brasov, printr-o investitie de 10 milioane euro, in urma unui contract de franciza semnat la inceputul lui noiembrie 2016 de Carlson Rezidor Hotel Group, care detine brandul, si Tresor Com, o companie controlata de familia Neamtu din Brasov.
     * Care este proiectul pentru noul hotel
      Hotelul ar urma sa aiba peste 100 de camere, iar nivelul de inaltime va fi de 5 - 6 etaje. De asemenea, hotelul va avea restaurante, spatii de conferinte, bar, centru SPA & fitness. Investitia va genera in jur de 100 de noi locuri de munca, spun investitorii. Acesta va fi de altfel de-al doilea hotel de lant din Brasov, dupa ce in urma cu cativa ani cei de la Ramada au patruns pe o piata "virgina" din punct de vedere al unitatilor de cazare afiliate.   

2017-02-08

Autor: