Cotidianul
:: Caracatita si homarul iau uneori acelasi avion spre Bucuresti ::
(414 afișări)
Publicat de
cotidianul
la Sâmbătă, 02 Iulie 2005 - 01:49 PM
Regele homar, stridiile fitoase si usurele ca manechinele haute couture sau tonul, luptatorul feroce respectat de pescari, sint calatori adevarati. Ocolul pamintului, pe care unii dintre ei il fac in citeva ore, ca sa ajunga in burta consumatorului roman, l-ar ingalbeni de ciuda si pe eroul lui Jules Verne, Phileas Fogg.
In frunte cu regele ei, homarul, familia fructelor de mare a venit cu mic, cu mare de ceva vreme in Romania si are toti membrii stabiliti prin meniurile restaurantelor cu obraz subtire sau in hipermarketurile de bonton. Regele isi tine carnea alba si molcuta la mare pret numai de vreun secol incoace, de cind mijloacele de transport si-au luat avint si il pot expedia viu si nevatamat in mare viteza pe orice fata a globului. Pina atunci nu era decit un crustaceu cu reputatie proasta, vrednic doar sa potoleasca foamea saracimii de pe coastele atlantice ale Canadei, pe care nu le parasea decit inghesuit in niste conserve ce-i batjocoreau gustul faimos cind e proaspat.
Pe cind acum, dupa ce cade, cu greu, prizonier in capcanele pescarilor nord-americani, calatoreste confortabil pe pat de gheata cu avionul spre gurmanzii din toate colturile lumii. Asa ajunge si in Romania, iar dupa 8.000 km de zbor, cit face din Canada-mama, de prin provinciile Newfoundland, New Scotia sau New Brunswick, trecind prin New York, inca mai are putere sa o ia la sanatoasa cu cutia in care a calatorit in spinare prin aeroport. Soarta regelui homar, aruncat de viu in apa clocotita de chef-ii europeni, l-a impresionat atit de tare pe Hitler incit le-a interzis bucatarilor germani sa-l mai omoare in asa chinuri groaznice si le-a impus o metoda mult mai umana: sa-i infiga cutitul in cap.
Cind a deschis restaurantul Asami, teppanyaki&sushi bar, in Bucuresti, managerului Ion Negrea i-a fost frica de preturi, le-a tinut jos sa nu sperie clientii, dar pina la urma le-a eliberat, ca doar in restaurantele europene o coada de homar e si 200 de euro, iar la el e doar 2.400.000 de lei. Toate fructele de mare le cumpara de la pietele de peste din Olanda sau Belgia, pentru ca, spune el, Marea Nordului e mai putin poluata decit Mediterana.
Bataia, sufletul comertului
Caracatitele nu se incurca in reguli de eticheta si-l inghit cu placere pe regele homar de fiecare data cind li se intersecteaza drumurile. Sint asa de destepte ca sint in stare sa deschida un borcan, dupa ce te-au vazut pe tine deschizindu-l, au vederea aproape la fel de buna ca a omului, asa ca in fata lor, daca nu sint de-un soi mai firav, nu te prezinti decit cu un obiect serios contondent daca vrei sa le vinezi. Isi duc traiul scurt, de pina la 5 ani, in multe mari si oceane ale lumii, dar Toto Remigio, bucatarul-sef de la restaurantul Benihana, teppanyaki &sushi bar din Bucuresti, care se aprovizioneaza de pe pietele de peste din Franta, crede ca cele mai bune sint de aproximativ doua kilograme, iar cele mai gustoase vin din marile Asiei.
Date bine cu capul de masa, sa se fragezeasca inainte de a se integra in planurile gastronomice ale fiecaruia, caracatitele, exclusiv decedate, au o viata de apoi foarte aglomerata. Calatoresc cu camionul si cu avionul spre Romania de la peste 7.000 km distanta, din Thailanda, ori de la 12.000 km, cit fac din Peru pina in Romania, sau de la nici o mie km, daca-s vinate din Grecia si Turcia. Si sepiile, care crescute ca animale de casa stiu sa se roage de stapin ca o pisica sa le mai dea ceva de mincare, si calamarii aduna acelasi kilometraj pina sa alunece pe vreun git in Romania: Pe linga celelalte tari, le aducem si din Mexic sau Argentina, cu halta in Italia pentru ambalare, spune Delia Nica, PR manager la Metro Romania.
Grasutele Saint Jacques
La fel de umblate prin lume ca monstrii marini cu mintea brici sint si carnea de vita sau de oaie. Si nu e vorba de vita japoneza, crescuta cu bere, masaj si Mozart, de 2-3.000 de euro portia, nevazuta pina acum de vreo farfurie romaneasca, ci de vita argentiniana si de oaia australiana care bat amar de drum pina in Romania. Minimum 10.000 km prin aerul, apele sau paminturile atitor natii. Chiar daca nu e scarpinata pe spinare si nici nu e fragezita cu halbe si muzici vieneze precum cea japoneza, ci doar cu iarba cit e preria sud-americana de lunga, tot e mai buna decit vita romaneasca. Pentru piata interna, in Romania nu se taie decit vacile batrine, care nu mai pot sa fete sau sa dea lapte. Pe linga asta, mai sint si hranite cu faina de oase sau tot felul de concentrate. De aia e carnea tare ca o talpa. Vita argentiniana sau braziliana e la aproximativ acelasi pret cu cea romaneasca, aproximativ 10 euro/kg, dar nu se compara cu cea romaneasca. Ca si oaia australiana, de altfel, care n-are egal cu cea romaneasca. Nici macar nu miroase! Tot minzatul sau berbecutii din Romania sint exportati in tarile arabe ale Orientului Mijlociu, spune patronul de la Angst, Dumitru Botan.
Fitoasele scoici si snoabele stridii, la fel de variate la gust ca si vinurile, se fac vinovate de majoritatea accidentelor din timpul sarbatorilor din Europa. Sint foarte scumpe in tarile care nu au crescatorii, de obicei se maninca la ocazii, si cum muschiul care le zavoreste cochilia e de nadejde, cutitul care trebuie sa-i vina de hac ii lasa in singe pe gurmanzii fara experienta care vor sa le soarba vii. Toate speciile cuibaresc perle, dar nepretuitele ies numai din cele necomestibile, speciile cu succes la burta omului nu scot decit rebuturi care nu iau mintile nimanui. Grasutele Saint Jacques din Italia sau Bouchot din Franta, la scoici, sau Fune de Claues, la stridii, spune Andreea Mihai, marketing manager la Carrefour Romania, ca sint premiantele din clasa lor. Nu sint scoase la drum mare ca sa ajunga in Romania, abia daca se invirt de pina intr-o mie km cu avionul sau cu camionul.
Infometat e delicios
Dar crevetii, carora nu le sint pe plac decit apele superficiale de pina la 150 m, chiar si ale Marii Negre, doar ca de aici nu-i prea vrea nimeni in farfurie, maninca zeci de mii de kilometri schimbind trei mijloace de locomotie, vapor, avion si camion, pina sa ajunga in Romania din fermele Asiei sau Americii Latine. Malaiezia, Indonezia, Filipine si India indestuleaza cu creveti toata planeta, dar meridianele de lux sint acoperite doar de Black Tiger Shrimp, care vine si din Africa, sau de Royal Shrimp, care vine din Italia.
Atit de mult au iubit oamenii carnea roz a somonului, ca l-au adus in unele zone in pragul disparitiei. Numai in Oceanul Pacific e prins in proportie de 80% ca salbaticiune, 99% din Atlantic provine din crescatorii. In Romania, somonul proaspat vine numai cu avionul din crescatoriile europene amenajate in apele reci ale Norvegiei sau in cele ale Marii Nordului. De regula e infometat 11 zile inainte de a fi vindut, ca sa fie proaspat mai multa vreme.
Batrinul si marea
Nici tonul proaspat nu face nota discordanta si soseste tot la mare inaltime pe pat de gheata, mai ales pentru sushi. Cunoscut de meseanul de rind doar sub forma scamelor alora scufundate in uleiul din conserva pe care scrie tuna fish, un singur exemplar, pe care batrinetile il ajung pe la 30 de ani, cind poate sa aiba si 600 kg, s-a vindut in Japonia si cu 100.000 de dolari. Un file de ton e in restaurantele bucurestene la cel putin un milion jumate portia. Se intimpla ca pestele si fructele de mare pescuite noaptea sa ajunga dimineata in piata in Franta, cind il cumparam noi, iar la cina sa fie in farfuria clientului nostru, spune Cristina Iorgu, managerul restaurantului Benihana.
Uriasul ton, utilat de natura cu singe cald, pentru ca e mare vitezoman, e si un luptator respectat de pescari. Recordul pentru cea mai grea batalie data cu el s-a inregistrat in 1934 in Nova Scotia, cind sase oameni n-au reusit sa-l dovedeasca decit la capatul a 62 de ore. Cel mai bun si cel mai scump e Bluefin Tuna, care creste in apele Oceanului Atlantic, dar apare si in Marea Mediterana sau Marea Neagra.
