18 Noi 2017 - 10:37       

 
Parteneri 



 

 

 



* Prima pagină * Căutare * Contact *


Stire tematica: protectia consumatorului

Ziarul Financiar : TOP 10 evenimente pe plan intern in 2014. Un an marcat de reducerea CAS, dobanzi si inflatie la minime istorice, consolidari bancare, alegeri si condamnari spectaculoase

miercuri 24 decembrie 2014
Ziarul Financiar 24
.12.2014

Fara a fi din cale afara de spectaculos, 2014 a fost un an marcat de cateva evenimente cu bataie lunga, alegerile prezidentiale fiind principalul moment politic, in vreme ce, in plan macroeconomic, decizia Executivului de a reduce CAS cu cinci puncte a fost momentul anului, dar alaturi de alte doua cu implicatii negative ? taxa pe stalp si noua acciza la combustibil. In planul cresterii economice situatia este mai buna, cresterea asteptata urmand a fi de peste 2,5%, fata de 2,2% cat se anticipa la inceputul anului. Volumul creditarii nu a crescut spectaculos,dar dobanzile au ajuns la minime istorice, impulsionate de deciziile BNR de reducere a dobanzii-cheie. Inflatia este si ea la minime istorice. Guvernul a fost ajutat de dobanzile reduse cu care Finantele se imprumuta de pe piete. Desi nu a avut pe cap presiuni foarte mari, guvernul s-a incadrat in tinta de deficit in prima parte a anului, sacrificand investitile, ceea ce s-a vazut in evolutia lucrarilor de constructii care au o contributie negativa la cresterea PIB.



Imposibilul devine realitate: Iohannis il zdrobeste pe Ponta in alegeri

Zece procente, adica un milion de voturi, a fost avantajul pe care Victor Ponta l-a avut in fata lui Klaus Iohannis in alegerile prezidentiale din noiembrie. Cu toate acestea, ceea ce parea imposibil sa se petreaca s-a petrecut, iar alegerea lui Klaus Iohanis in functia suprema in stat, in al doilea tur de scrutin din 16 noiembrie, a schimbat din temelii orice aranjament politic pe termen lung. Victor Ponta a ramas premier, deocamdata, schimbarea de garda la PSD s-a amanat, iar in PNL, dupa cum se vede, Iohannis a capatat o influenta pe care nu o avea nici cand era presedintele acestei formatiuni. Iohannis a vorbit in mai multe randuri despre intentia sa de a aduce PNL la guvernare (PNL se afla acum in plin proces de fuziune cu PDL, proces care se va finaliza in 2016), ceea ce obliga PSD sa fie foarte atent nu doar la felul in care isi asigura majoritatea parlamentara, ci si la cum se petrec lucrurile in propria curte. O schimbare a lui Victor Ponta din fruntea PSD, ca urmare a pierderii alegerilor, va avea drept consecinta, aproape sigur, plecarea sa si din fruntea guvernului. Dar acest lucru ar insemna, efectiv, pierderea puterii si intrarea in opozitie - de aceea, ceea ce se petrece acum la PSD este un joc pe sarma. Iulian Anghel

 

Reducerea CAS cu 5% la angajator lasa mai multi bani in economie

Decizia guvernului Ponta de a reduce cu 5 puncte procentuale contributiile de asigurari sociale pentru angajatori de la 1 octombrie 2014 a fost o surpriza placuta pentru mediul de afaceri. De asemenea, realizarea bugetului pentru anul 2015 luand in considerare aceasta masura este benefica, de vreme ce firmele au la dispozitie mai multi bani pentru investitii sau pentru cresteri salariale.  Guvernul estimeaza ca prin reducerea contributiilor la pensii (CAS) la angajator cu cinci puncte procentuale firmele private vor ramane cu suma de 4,8 miliarde de lei anual la dispozitie, bani economisiti din bugetul de cheltuieli pe care il aveau pana acum cu forta de munca. Nivelul ridicat de fiscalitate pe forta de munca este una dintre principalele probleme reclamate de catre investitori, avand in vedere ca, pentru ca un angajat sa primeasca un salariu net de 1.000 de lei, cheltuiala salariala totala a angajatorului este de 1.696 lei (dupa reducerea CAS cu 5% la angajator). Un studiu de impact realizat de Ministerul Finantelor privind efectele reducerii CAS arata ca aceasta masura ar putea conduce la crearea a 70.000 de noi locuri de munca in fiecare an. Adelina Mihai

 

Anul cifrelor mici la dobanzi si inflatie

Inflatia aflata in prezent sub pragul de 1,5% pe fondul cererii slabe a permis bancii centrale sa coboare cu dobanda-cheie la lei la un minim istoric de 2,75% pe an, ceea ce a fortat ieftinirea creditelor, dar si reducerea bonificatiilor la depozite. BNR a taiat de cinci ori dobanda-cheie la lei anul acesta, iar analistii asteapta o noua reducere in sedinta din luna ianuarie. Dobanzile la creditele ipotecare au ajuns la 5-6% pe an, la jumatate fata de nivelul de anul trecut, in timp ce clientii care vor un credit de consum se pot imprumuta si la rate de 10% pe an. Dobanzile la creditele de consum erau de 25% pe an in 2009-2010. Bancherii sunt insa foarte selectivi si nu oricine se califica acum pentru un credit, vizati fiind clientii cu venituri mari si cei care isi incaseaza salariul in cont deschis la banca creditoare. La depozite, dobanzile au ajuns la 3% pe an, dar romanii continua sa-si puna economiile la banca, in conditiile in care sunt putin familiarizati cu alte instrumente de plasament. Ciprian Botea

 

Operatiunea de rebranding a costat 15 milioane de euro. Foto: Octav Ganea

Trecerea Cosmote si Romtelecom la ?T?

Gigantul german Deutsche Telekom a facut in acest an un pariu pe termen lung pe Romania, dupa ce a aprobat trecerea companiilor locale Cosmote si Romtelecom la brandul sau ?T?, sperand ca astfel grupul va putea ?rupe? mai usor clienti de la rivali precum Orange sau Vodafone. Rebrandingul Cosmote si Romte­lecom a fost cea mai mare operatiune de acest tip de pe piata locala de comunicatii, in care au fost implicati peste 2.000 de oameni - si care a avut un buget de aproape 15 milioane de euro. Grupul a anuntat cu ocazia rebrandingului ca isi propune sa ?cutremure? piata locala de comunicatii, dar nu prin lansarea unor ?razboaie ale preturilor?, ci convingand utilizatorii sa migreze catre pachetele care combina serviciile de telefonie si internet fix si mobil cu cele de divertisment si TV, folosindu-si astfel avantajul strategic competitiv in fata rivalilor Orange si Vodafone, care nu au si operatiuni fixe. Grupul german va avea rabdare sa obtina rezultate din Romania, o piata in care pretul este pentru o larga categorie de clienti principalul criteriu de selectare a furnizorului de servicii de comunicatii, a declarat Claudia Nemat, membru in boardul grupului german Deutsche Telekom. ?Piata din Romania este una dura, insa credem in ea, altfel nu am fi realizat trecerea la ?T??, a spus ea. Adrian Seceleanu

 

Fotografie de grup la momentul intrarii Electrica in prima liga a companiilor de pe bursa. Fotograf: Silviu Matei

Listarea Electrica, cea mai mare oferta publica din istoria Bursei

Grupul de distributie si furnizare a energiei Electrica a intrat in prima liga a companiilor de pe bursa in urma celei mai mari oferte publice de listare din istoria Bursei de la Bucuresti. Electrica a atras de la investitori 1,95 miliarde de lei (444 mil. euro) prin oferta care a vizat 51% din capitalul companiei, restul ramanand in mainile statului. Distribuitorul de electricitate a fost si a doua companie romaneasca care s-a listat concomitent si pe bursa de la Londra, prin intermediul unor instrumente financiare numite certificate globale de depozit (GDR). Dupa listare, in urma careia Electrica a devenit a sasea companie dupa capitalizarea bursiera de la Bucuresti, actiunile cu simbolul EL au crescut cu 20% pe fondul zvonurilor, ulterior confirmate, ca grupul doreste sa rascumpere activele detinute in Romania de grupul italian Enel. In luna noiembrie, Electrica a fost inclusa in indicele MSCI care urmareste valoarea principalelor companii de pe pietele de capital de frontiera, intrand astfel in colimatorul unor fonduri de investitii cu active de 12,4 miliarde de dolari. Din indice fac parte alte cinci companii romanesti, inclusiv OMV Petrom si Romgaz. Ioana Tudor

 

Anul dosarelor grele

Anul 2014 a fost marcat de finalizarea sau de deschiderea unor dosare grele, in care oameni politici considerati intangibili sau oameni de afaceri extrem de puternici au ajus in arest sau au fost condamnati definitiv. A inceput in primavara cu condamnari in dosarul transferului de fotbalisti ? au fost condamnati - George Copos, Mihai Stoica, Gica Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Padureanu si Gigi Netoiu. In vara, fost dat verdictul in cazul listarii Rompetrol in aprilie 2007: manipulare a bursei. Au fost pronuntate 11 condamnari, numele cele mai cunoscute find ale lui Sorin Rosca Stanescu si Sorin Pantis. In dosarul ICA, Dan Voiculescu a primit in august 10 ani de inchisoare. Dupa gratii au ajuns si puternicii Dorin Cocos, Gheorghe Stefan, Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru (NIRO), care sunt urmariti penal in dosarul Microsoft. Sefa Siveco Irina Socol este cercetata si ea intr-un alt dosar. In toamna aveau sa explodeze dosarele restituirilor ilegale de proprietati, care au culminat cu arestarea sefei DIICOT Alina Bica. Intr-un alt dosar de retrocedari ilegale de paduri a fost arestat si puternicul politician Viorel Hrebenciuc. In dosare separate continuate si anul acesta, aproape un sfert dintre sefii consiliilor judetene sunt cercetati pentru fapte de coruptie. Iulian Anghel

 

In imobiliare a fost anul Papalekas

Omul de afaceri Ioannis Papalekas traieste si face afaceri in Romania de aproape 15 ani, dar 2014 va fi cu siguranta un an pe care il va tine minte. Dupa ce in vara anului trecut a fondat compania Globalworth, pe care a listat-o pe bursa de la Londra, anul acesta a fost extrem de activ in ceea ce priveste dezvoltarea portofoliului imobiliar, care a ajuns la o valoare de aproximativ 700 mil. euro. Printre realizarile anului 2014,  Papalekas poate mentiona ca a convins grupurile Vodafone si Telekom sa ii devina chiriasi in birourile pe care le va dezvolta in nordul Capitalei si a semnat contracte de achizitie a trei noi cladiri de birouri dezvoltate de grupurile Bog?Art (Raul Doicescu), Skanska si Nusco, valoarea acestor tranzactii ridicandu-se la 133 mil. euro. Totodata, el a reusit sa rascumpere cladirile BOB si BOC din Pipera de la un fond al bancii germane Deutsche Bank. In plus, Papalekas a facut si un prim pas in afara Bucurestiului, cumparand un parc logistic la marginea Timisoarei in care construieste fabrici noi pentru grupurile germane Continental si Elster. Pe final de an, Papalekas a fost pus si in situatia de a da explicatii procurorilor DIICOT in dosarul de delapidare a SIF Muntenia si SIF Banat, ocazie cu care discretul investitor a fost fotografiat in premiera de fotoreporterii romani. Cristi Moga

Cresterea vanzarilor de masini in 2014 a fost de 24% comparativ cu 2013. Foto: Silviu Matei

Din nou la peste 100.000 de autovehicule

In 2014 vanzarile de autovehicule revin la peste 100.000 de unitati, in crestere cu 24% fata de anul anterior, acesta fiind primul an ?pe plus? dupa 2007. Dintre acestea, peste 70% din vehicule au fost achizitionate de catre firme, fata de numai 40% in 2007 si 2008, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importa­torilor de Automobile (APIA). Anul acesta vanzarile de masini noi, in special cele achizitionate de catre persoane fizice, au fost puternic sustinute de programul Rabla, prin care s-au vandut aproape 20.000 de masini noi, fata de numai 13.500 in 2013. Astfel, pe fondul programului de casare procentul persoanelor fizice din total piata a urcat la 41% in luna mai, in timp ce in noiembrie, fara acest program, cota acestora a scazut la 28 de procente. In acest an segmentul pietei cu cele mai mari cresteri a fost cel al vehiculelor comerciale, care au urcat cu aproape 30%, in timp ce vanzarile de autoturisme s-au apreciat cu 23%. Pe de alta parte, importurile de masini vechi urca din nou la peste 200.000 de unitati, cu toate ca sunt in scadere fata de anul anterior. Bogdan Alecu

 

Raman mai putine banci

Procesul de consolidare a sistemului bancar, o piata pe care 40 de banci se lupta pentru active de 80 mld. euro, a accelerat anul acesta dupa ce in 2013 fusese sparta gheata tranzactiilor bancare prin schimbarea actionarilor unor banci de talie mica si prin vanzari de portofolii de credite. Cel mai important eveniment al anului din acest punct de vedere este de departe acordul dintre Banca Transilvania si Volksbank, prin care banca de la Cluj preia activele de circa 3 mld. euro ale austriecilor si tinteste a doua pozitie din sistemul bancar. De asemenea, grupul maghiar OTP Bank, care detine deja o banca locala, va achizitiona si Millennium Bank, dupa ce in vara a semnat un acord cu grupul portughez care detine banca. Si Nextebank si-a schimbat anul acesta proprietarul si a trecut de la grupul maghiar MKB la fondul de investitii Axxess Capital. Nextebank ar fi vrut sa fuzioneze cu Carpatica, dar propunerea a fost refuzata de actionarii bancii de la Sibiu. Tot anul acesta, RBS a transferat portofoliul corporate catre Uni-Credit, care preluase anul trecut si portofoliul de retail al britanicilor. Ciprian Botea

 

Ziarul Financiar a lansat proiectul ?Romania 5% crestere economica?

Ziarul Fi­nan­­ciar a de­marat anul aces­ta proiectul ?Ro­­­­­mania 5% crestere eco­nomica?, prin care a mobilizat clasa de bu­si­ness auto­htona ? antreprenorii si companiile ? pentru a crea o platforma de relansare economica. Proiectul s-a concretizat intr-o serie de propuneri de masuri care ar asigura cresterea anuala a economiei cu 5% si trecerea la euro in 2019.  Situatia actuala arata ca Romania are un PIB per capita la o cincime fata de statele din vestul Europei, o crestere economica estimata la 2,2%, doar doua companii cu actionariat local aflate in top 100 exportatori, in timp ce doar jumatate din populatia apta de munca este angajata. Romania a ajuns un simplu furnizor de forta de munca slab calificata, care isi exporta resursele sub forma bruta, iar antreprenorii abia mai pot fi identificati pe harta businessului local. Romania a avut anul trecut un PIB per capita de aproape 9.000 de dolari, printre cele mai scazute din regiune si a cincea parte din PIB-ul per capita al Germaniei, cea mai puternica economie europeana. Romania mai are de recuperat pana sa ajunga la nivelul record din 2008. PIB-ul a crescut timid, dar fara un avans de minimum 5% anual nu va avea sansa sa prinda din urma celelalte economii europene. Ioana David


Autor:

 
 
Înregistrare | Autentificare | Parola

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu