Boulevard de la Cambre 12, Bruxelles Rezervări la: +322 640.44.22
După atâta roșu, am ajuns, în sfârșit, și la negrul aristocratic - La Truffe Noire. Închipuiți-vă un loc de o eleganță fără pereche, unde notele de muzică clasică îți picură pe lângă urechi ca niște diamante, în timp ce în farfurie ai parte de adevăratele diamante ale lumii culinare - trufele negre și trufele albe. Un loc unde, răsfoind meniul, primești, în același timp, și un curs fulger despre cultura generală, pentru că la fiecare pagină admiri picturi ale unui artist celebru. Un loc unde eleganța este la ea acasă, unde fiecare milimetru este aranjat și decorat nu numai cu mulți bani, dar și cu un bun-gust desăvârșit, care nu ține numai de finanțe.
La Truffe Noire
Imre
Adăugat Vineri, 09 Decembrie 2005 Recenzor:Peter Imre Scor: Vizite: 1369