24 Aug 2019 - 07:28       

 
Parteneri 



 

 

 



* Prima pagină * Căutare * Contact *


Stire tematica: Retail

Curierul național :

Povesti despre invingatori

vineri 06 ianuarie 2012
Povesti despre invingatoriVeronica Marinescu / veronica
.marinescu@curierulnational.roMuzica este "rolul" vietii meleInterviu cu soprana Irina IonescuProfesor de Canto la Facultatea de Arte a Universitatii "Ovidius" din Constanta, soprana Irina Ionescu a cântat pe mari scene din Europa - Opera Nationala Lyon, Teatrul La Fenice Venetia, Opera din Lausanne, Teatrul Sao Carlo Lisabona, Teatrul Verdi din Padova, Opera din Caen si Opera din Rouen, pe scena marilor festivaluri din Edinburgh, d'Aix en Provence, Musicora-Paris, Royaumont, Vaison-la-Romaine, Vezelay, Rostock, etc. Si cânta.  Cu o precizare: venirea pe lume, acum sase ani,  a fiului sau, Bogdan - o minune îngereasca -  a tinut-o, un timp, la distanta de lumina reflectoarelor, a marilor scene europene unde a fost în permanenta invitata. Dar Irina Ionescu, ea însasi aflata sub zodia unicitatii, prin vocea aparte (soprana de coloratura dramatica) a continuat si continua sa traiasca prin muzica. Trei roluri i-au marcat cariera artistica: Regina noptii din "Flautul fermecat" de Mozart, pe care-l considera rolul vietii sale si pe care l-a jucat si cântat de peste 160 de ori, în tara si pe marile scene europene; cel de-al doilea este Rosina din "Barbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini, pe care l-a interpretat cu bucurie, cu veselie, cu uimire fata de geniul dramaturgic al compozitorului, aducându-i satisfactia si multumirea de a fi ales aceasta cariera. Mai este Violetta Valéry (personajul feminin principal din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi), rol pe care l-a interpretat în spectacole si pe care îl considera "mereu în lucru… În mod cert, pentru soprana Irina Ionescu "rolul" vietii sale este muzica. Iata de ce pare neatinsa aura învingatorului care este…  -Ati cântat pe mari scene din Europa si din tara. Unde si cum a început drumul dvs. în arta lirica, doamna Irina Ionescu ? A fost o alegere asumata, deliberata?-Am simtit, categoric, o chemare catre muzica… Era o pasiune care nu ma lasa sa dorm; ma consuma, nu îmi pasa de nimic atunci când aveam ceva dificil de studiat. Nu ma interesa nici macar ce manânc. Uneori, gaseam rezolvari pentru pasajele grele în timpul somnului. Pur si simplu ma trezeam si stiam cum voi cânta anumite sunete sau fraze muzicale. Primeam din subconstientul meu, din intuitia mea muzicala toate aceste informatii. Desigur, este un dar special si o chemare. Simti ca doar în acest fel te poti exprima. De altfel, si acum, dupa mai bine de 16 ani de cariera muzicala, am aceeasi pasiune mistuitoare fara de care exprimarea mea nu ar fi posibila. De aceea, îmi este greu sa-i înteleg pe acei artisti care s-au transformat în functionari publici, unii dintre ei fie obligati de sistem, iar altii - cei mai multi - de bunavoie. Si ma întreb cum pot intra în teatru altfel decât într-un templu unde ar trebui sa îndeplineasca un ritual  sacrosanct. Exista, din pacate, o blazare la multi dintre cei care slujesc pe scenele teatrelor lirice; îi vezi intrând în templul artei cu o indiferenta nedisimulata, coplesiti; îi auzi chiar exprimându-se în acest fel: "Ma duc la serviciu..." În ceea ce ma priveste, a fost o decizie asumata, dar nu as fi luat-o niciodata daca nu as fi simtit o dorinta mai presus de mine: de a ma exprima astfel, prin muzica. -Vorbiti despre personajele interpretate pe scena... Simtiti ca fac parte din viata dvs. personala ? Exista un astfel de personaj de care v-ati apropiat cu sentimentul ca va identificati cu el?-Indiscutabil, personajele mele fac parte din viata mea. Pe de alta parte, experienta acumulata este o binecuvântare care îmi permite sa uit personajul a doua zi, dupa spectacol. Altfel, încarcatura emotionala si nervoasa ar fi prea mare si greu de suportat. Dupa un spectacol cu Traviata de Verdi slabesc, de obicei, 2-3 kg; deci si energia consumata este substantiala. Iar acesta este un exemplu aleator. În 1995, în spectacolul cu care mi-am sustinut examenul de absolventa, am interpretat rolul unic din opera "Vocea umana" de Francis Poulenc. Subiectul este cunoscut din piesa omonima a lui Jean Cocteau: femeia de vârsta mijlocie, parasita de barbatul pe care nu înceteaza sa-l iubeasca si pe care îl doreste atât de mult alaturi de ea încât se multumeste sa-i auda vocea la telefon. Eroina cânta si joaca întregul spectacol în compania telefonului, care încarneaza persoana iubita, dar simbolizeaza, în acelasi timp, si relatia destramata, si comunicarea trunchiata a celor doi amanti. Eram atât de acaparata de personaj, la crearea caruia am lucrat sub îndrumarea maestrului Hero Lupescu, încât soneria telefonului ma facea sa tresar chiar si acasa. Mult timp am ramas cu o aversiune fata de telefon...-Care considerati ca este rolul vietii dvs.?-Rolul vietii mele ar trebui sa fie acela care mi-a adus cele mai multe satisfactii. Neîndoielnic, cele mai importante roluri pe care le-am jucat pe scena sunt Rosina din "Barbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini si Regina noptii din "Flautul fermecat" de Wolfgang Amadeus Mozart. Rolul Rosinei l-am interpretat cu bucurie, cu veselie, cu uimire fata de geniul dramaturgic al compozitorului, fata de modul în care a rezolvat muzical scenele inspirate din piesa lui Beaumarchais, fata de comicul, de ludicul muzicii sale. Ei bine, acest rol mi-a adus, constant, si, de fiecare data, o imensa bucurie de a trai; o motivatie sufleteasca si, deopotriva, satisfactia si multumirea de a fi ales aceasta cariera. L-am interpretat si ca pe un omagiu adus sopranei Magda Ianculescu, prima mea profesoara de canto, care mi-a lasat o amintire speciala si o recunostinta puternica. Soprana Magda Ianculescu a fost si o admirabila interpreta a Rosinei. Un motiv în plus de a încerca mereu sa îmi ajung maestra, care, sunt sigura, ar fi fost mândra de mine… De celalalt rol, Regina noptii din "Flautul fermecat" de Mozart, ma leaga, de asemenea, multe satisfactii. L-am jucat si cântat de peste 160 de ori si de fiecare data mi-a dat masura lucrului bine facut, dar si obtinut cu munca asidua si sacrificii permanente. Îl cântam la Venetia, la Teatro La Fenice, în stagiunea 1999-2000, si desi am petrecut câteva luni acolo, nu mi-am permis sa vizitez orasul asa cum mi-as fi dorit, caci eram tinuta în camera de o prezumtiva raceala, care mi-ar fi ruinat aparitiile pe scena. Am renuntat sa fiu turista în Venetia, la vremea respectiva... La Opera din Lyon si la Paris am cântat aceasta partitura sub bagheta unui dirijor tânar, dar experimentat, desavârsit muzician, cunoscator al lui Mozart si al modului în care vocea umana se uziteaza într-un rol atât de dificil: Philippe Jordan. Tin sa-l mentionez atât pentru faptul ca face o cariera absolut stralucita în întreaga Europa, cât si pentru colaborarea perfecta pe care am avut-o cu el. Sunt multe amintiri legate de Regina noptii, de pilda publicul entuziast si fericit de la Festivalul din Edinburgh, care m-a ovationat îndelung dupa ambele arii, apoi cronicile elogioase din presa europeana, cererile tinerelor spectatoare de a le arata cum se cânta, de a le da lectii de canto, de a le spune secretele vocalizelor mele si multe altele care ma îndreptatesc sa-l consider rolul vietii. -Dar rolul la care ati visat? -Rolul la care am visat a fost Violetta Valéry (personajul feminin principal din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi). Înca din primul an de Conservator mi-am dorit sa-l cânt pe scena. De ce? L-am considerat a fi, în primul rând, un rol definitoriu pentru o soprana de coloratura dramatica, asa cum sunt considerata, iar în al doilea rând, un personaj ce poate încununa o cariera, si asta datorita complexitatii dramatice muzicale si de tesatura vocala. Dar, cu toate ca am avut sansa de a o interpreta pe Violetta în spectacole, înca mai visez la ea. Este un caracter de o forta uriasa, la care nu pot sa nu ma gândesc în permanenta, caruia simt nevoia sa îi adaug ceva, de fiecare data; este un personaj care ofera interpretei posibilitati nelimitate…-Se poate trai dintr-un  vis?-Fara vise, un artist este mort. A visa face parte din devenirea noastra continua. Se poate trai cu un vis... Referindu-ma la aspectul material, visul nu este suficient pentru a ne întretine; este nevoie de sustinere. Personal, mi-as fi dorit mai multa sustinere si apreciere în tara noastra, dar pot întelege si detasarea sau chiar indiferenta celor care nu sunt familiarizati cu aceasta muzica si prefera manifestari mult mai facile ale artei sunetelor.  Nu toti cei care pretind ca stiu a cânta fac si muzica, iar aici ar trebui sa intervina educatia si simtul estetic al publicului, pentru a discerne ce este cu adevarat frumos din multitudinea de oferte ale economiei de piata. Pe de alta parte, este greu sa decelezi; îti trebuie rabdare si sa asculti multa muzica, pentru a prinde drag de ceea ce este gresit denumita: muzica grea, clasica sau culta... Dar… pare mai la îndemâna sa preiei niste informatii din reclamele tv, din rafturile supermarketului sau din pagina Google. Este greu sa te impui în astfel de conditii, iar de multe ori greutatile ridicate în calea visului par insurmontabile. Noroc însa ca limbajul universal al muzicii face posibila înaltarea spirituala si unirea sufletelor sensibile. De aceea pot sa spun ca muzica este "rolul" vietii mele…
Autor:
 
 
Înregistrare | Autentificare | Parola

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu