22 Iul 2018 - 06:15       

 
Parteneri 



 

 

 



* Prima pagină * Căutare * Contact *


Stire tematica: protectia consumatorului

Curierul național : Plata cu cardul, mina de aur pentru banci

vineri 31 mai 2013
Plata cu cardul, mina de aur pentru banciAfrodita Cicovschi / afrodita
.cicovschi@curierulnational.roComisioanele interbancare aplicate tranzactiilor în sistemele VISA si MasterCard sunt printre cele mai mari din EuropaNivelul mediu al comisioanelor achitate de comercianti catre bancile acceptante este 1,78% si 2,4% din valoarea tranzactieiProfitul mediu din emiterea de carduri a fost între 62,1% si 101,1%, pentru jumatate din bancile  analizate de Consiliul Concurentei Comisioanele interbancare percepute tranzactiilor cu carduri în sistemele VISA si MasterCard sunt printre cele mai mari din Europa, ceea ce aduce o foarte mare profitabilitate bancilor emitente, depasind uneori ponderea de suta la suta. Aceste comisioane se rasfrâng însa în buzunarele consumatorilor finali, pentru ca toti comerciantii adauga între 1,8% si 2,4% pretului pentru a nu iesi în pierdere, fie ca la achizitionarea produsului clientul foloseste sau nu POS.Potrivit unei analize efectuate în perioada 2009 - 2011 de Consiliul Concurentei asupra a 28 banci membre Visa/MasterCard, 22 agenti economici cu obiect de activitate în diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agentii de turism, restaurante) si a organizatiilor Visa Europe si MasterCard, rata medie a profitului înregistrata în activitatea de emitere de carduri, în perioada 2009-2011, a fost între 62,1% si 101,1%, pentru jumatate din bancile intervievate. Studiul releva ca veniturile încasate de bancile emitente din comisioanele interbancare reprezinta între 8,1% si 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri. "În conditiile în care din veniturile totale au fost extrase veniturile din comisioanele interbancare, peste 50% dintre bancile intervievate au înregistrat o profitabilitate între 49,0% si 79,0%. Ca urmare, activitatea de emitere a cardurilor ramâne profitabila, pentru un numar semnificativ de emitenti, chiar si în absenta comisionului interbancar", precizeaza Consiliul Concurentei. În România, comisionul interbancar în sistemele VISA si MasterCard este de 1% si respectiv 1,2%, în timp ce în tari ca Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depaseste 0,8% (pentru cardurile de debit cu cip). Egal cu cel din Grecia si peste dublu fata de Franta si Marea BritanieComisionul interbancar în sistem MasterCard aplicabil în România (pentru cardul de debit cu cip) a crescut la 1,2%, nivel similar cu cel aplicabil în Grecia, în timp ce în tari ca Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia, Marea Britanie nivelul comisionului este între 0,5% si 1%. În Polonia, comisionul interbancar aplicabil de MasterCard este de 1,4%. În ceea ce priveste sistemul VISA, comisionul interbancar aplicabil în România, se stabileste în continuare de bancile membre din România si a ramas la acelasi nivel de 1%. Comisioanele interbancare sunt platile realizate între bancile acceptante si bancile emitente pentru tranzactiile care presupun utilizarea cardurilor de plata. În cazul tranzactiilor la POS, comisionul interbancar este platit de banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) catre banca emitenta a cardului si este suportat de catre comerciant si, indirect, de catre consumatori. În conformitate cu regulile Visa si MasterCard, pâna în 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de bancile membre ale celor doua organizatii si era de 1%. Începând cu 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzactiilor efectuate în România cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard si aplicat de bancile membre.  Firmele de divertisment platesc mai multÎn ceea ce priveste nivelul mediu al comisioanelor achitate de comercianti catre bancile acceptante, studiul Consiliului Concurentei arata ca acesta este cuprins între 1,78% si 2,4% din valoarea tranzactiei, ceea ce "influenteaza, într-o proportie însemnata, nivelul comisioanelor de servicii percepute comerciantilor si, implicit, preturile finale ale produselor si serviciilor". Nivelul comisioanelor este negociat în functie de costurile generate de activitatea specifica fiecarui client, în functie de numarul si valoarea tranzactiilor, modalitate de efectuare a tranzactiei (POS, tranzactie pe Internet) si domeniul de activitate al comerciantului, comisioane mai mari fiind percepute în cazul firmelor de divertisment, sali de jocuri de noroc. Urmeaza discutii cu BNR pentru scaderea costurilorRaportul realizat în urma investigatiei sectoriale pe piata serviciilor de plati bancare din România este publicat pe site-ul institutiei si este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile. "Dupa finalizarea acestei perioade, Consiliul Concurentei va discuta cu reprezentantii Guvernului si ai Bancii Nationale în vederea identificarii celor mai eficiente masuri ce pot conduce la scaderea costurilor tranzactiilor bancare cu carduri", noteaza Consiliul, avertizând ca, pentru a se asigura ca piata emiterii si acceptarii cardurilor bancare nu este afectata de posibile practici anticoncurentiale, "va acorda o atentie deosebita acestui subiect în activitatea viitoare, în concordanta si cu actiunile Comisiei Europene cu privire la sistemele de plati prin carduri". Din analiza specialistilor a reiesit ca piata emiterii cardurilor de plata este o piata slab concentrata, neindicând probleme în ceea ce priveste concurenta, în timp ce piata acceptarii acestora la comercianti indica o concentrare mai mare decât cea de pe piata emiterii cardurilor dar, datorita intrarii pe piata a mai multor jucatori.  28 de banci au fost investigateInvestigatia sectoriala pe piata serviciilor de plati bancare a fost declansata în 2011, fiind solicitate informatii de la 28 banci membre Visa/MasterCard, 22 agenti economici cu obiect de activitate în diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agentii de turism, restaurante), organizatiile Visa Europe si MasterCard. Ancheta a vizat patru directii principale, respectiv modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piata cardurilor de plata; modul de determinare a nivelului comisioanelor si taxelor platite de comercianti catre banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzactiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plata; gradul de concentrare a pietei serviciilor de plata cu carduri. Visa ia în calcul iesirea din Ungaria din cauza reducerii comisioanelor Recent, VISA a anuntat ca ia în calcul iesirea din Ungaria din cauza scaderii puternice a afacerilor în urma reducerii comisioanelor interbancare percepute la plata cu cardul. Potrivit cotidianului Nepszabadsag, preluat de agentia MTI si Budapest Business Journal, Visa Europe a transmis Ministerului ungar al Economiei, într-o scrisoare adresata secretarului de stat Gyula Pleschinger, ca a pregatit o strategie de retragere de pe piata. De altfel, numarul cardurilor Visa din Ungaria a scazut cu o treime în doar un an si jumatate, la aproximativ 1 milion de unitati. Visa a redus comisionul interbancar la 0,2% în urma unei decizii a Consiliului Concurentei din Ungaria, care a amendat în 2008 operatorii de plati si bancile cu 1,9 miliarde forinti (7,1 milioane euro la cursul mediu din acel an) dupa constatarea unor activitati de tip cartel. Si MasterCard, care controleaza peste 80% din piata cardurilor bancare din Ungaria, a redus comisionul interbancar la 0,6%. Visa si MasterCard, dispusi sa plateasca retailerilor americani 7,25 mld. dolari, pentru închiderea litigiului Visa si MasterCard au cerut recent justitiei din SUA sa confirme ca practicile lor în domeniul comisioanelor nu încalca legislatia antitrust, asa cum acuza marii retaileri cu care se judeca de opt ani.Cele doua companii de carduri de credit si mai multe banci sunt urmarite în justitie din 2005, într-un proces colectiv declansat de marile lanturi de distributie, între care Target si Macy's, care le contesta tarifele si regulile de stabilire a comisioanelor.Visa si MasterCard au propus sa plateasca retailerilor 7,25 de miliarde de dolari, pentru închiderea litigiului, cu conditia ca acestia sa renunte la orice alte procese ulterioare si sa accepte nivelul comisioanelor, dar propunerea a fost refuzata de multi dintre reclamanti.Furnizorii cardurilor de credit au reactionat cerând în justitie recunoasterea corectitudinii practicilor lor de afaceri, care nu încalca legislatia antitrust, potrivit plângerii înaintate unui tribunal din New York, citate de Mediafax.
Autor:

 
 
Înregistrare | Autentificare | Parola

Ziarul personal  Interceptor   Universul padurii   Consumator online   Fundatia rel=   Editura rel=   Panorama rel=   foto zp  as info  consulat uruguay   buzu