Noul sistem de prescriere al medicamentelor este în avantajul cetățenilor, cel puțin asta a susținut prof. Cristian Vlădescu, într-o conferință organizată miercuri, la sediul CNAS.
Publicat de
Iulia JINARIU
::
Miercuri, 03 August 2005
Accesări: 286
Moneda unică europeană s-a depreciat ieri de la 3,5014 lei la 3,4776 lei. O valoare similară a mai fost înregistrată de euro în 27 decembrie 2002. Aceași tendință a înregistrat-o și dolarul american, pierzând teren în fața leului, de la 2,8672 lei la 2,8459 lei.
Publicat de
Florin MARIN
::
Miercuri, 03 August 2005
Accesări: 196
Conform tematicii aprobate de catre Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, secretarul de stat Catalin Teodorescu, cu privire la „Comandament Litoral 2005”, inspectorii teritoriali au efectuat in perioada 1 iulie - 1 august 2005, un numar de 560 de actiuni de control in locatiile Mamaia, Costinesti si Neptun, precum si in statiunile arondate acestora.
Publicat de
::
Marți, 02 August 2005
Accesări: 247
Timpii de așteptare pe sensul de intrare în țară la Vama Nădlac au ajuns la aproximativ patru ore, după ce mii de români stabiliți în Occident se întorc acasă pentru a-și petrece acasă vacanța de vară.
Publicat de
Florin TOMUȚA
::
Duminică, 31 Iulie 2005
Accesări: 244
Stațiunea arădeană Moneasa a găzduit sâmbătă și duminică cea de-a V-a ediție a „Festivalului clătitelor“, manifestare la care au participat mii de turiști, reprezentanți mass-media, precum și politicieni locali.
Publicat de
Florin TOMUȚA
::
Duminică, 31 Iulie 2005
Accesări: 240
Fondul de garantare a creditelor pentru realizarea proiectelor din cadrul programului SAPARD va fi constituit anual, din fonduri de la bugetul de stat acordate Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, cu aceasta destinatie, precizeaza normele metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absortiei fondurilor SAPARD, adoptate de Guvern in sedinta din 28 iulie.
Publicat de
::
Duminică, 31 Iulie 2005
Accesări: 233
Banca Națională a României pregătește alte norme de reglementare a creditelor contractate de populație de la bănci. Scopul este limitarea consumului care a sărit peste ceea ce produc românii. Părerile în piața bancară sunt împărțite, dat fiind faptul că normele BNR nu sunt încă gata.
Publicat de
Florin MARIN
::
Duminică, 31 Iulie 2005
Accesări: 255
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” S.A. anunță publicul călător că începând cu data de 1 august 2005 se introduce suplimentar în circulație o pereche de trenuri rapide „Săgeata Albastră”, Iași - Bicaz și retur, astfel:
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 244
In vederea fluidizarii traficului, Politia de Frontiera Romana intreprinde toate masurile necesare pentru derularea unui control operativ si civilizat, sens in care, in situatia in care se impune, va dispune masuri de suplimentare a personalului care-si desfasoara activitatea la controlul documentelor si de crestere a numarului arterelor de control de pe sensurile de intrare si de iesire in/din tara, creand, totodata, filtre de control speciale pentru cetatenii Uniunii Europene si romani.
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 241
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” S.A. anunță publicul călător că începând cu data de 30 iulie 2005, în programul “Trenurile Soarelui” se introduce suplimentar în circulație o pereche de trenuri rapide, Constanța – București Nord și retur, astfel:
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 257
Luni, 1 august 2005, incepand cu ora 12.00, Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, va sustine o conferinta de presa la sediul Romtelecom din Targu Mures.
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 237
SIVECO România furnizează soluții bazate pe cele mai noi tehnologii pentru companii medii și mari din toate sectoarele industriale și comerciale (atât cu rețea de distribuție cât și cu vânzare directă) și, de asemenea, pentru administrația publică și locală.
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 220
Ministerul Educației și Cercetării a emis un ordin prin care a aprobat suplimentarea listei nominale a beneficiarilor Legii nr.269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu un număr de 2570 elevi și studenți, urmare a deblocării fondurilor bugetare. Astfel,venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul financiar a crescut la 506.250 lei.
Publicat de
::
Sâmbătă, 30 Iulie 2005
Accesări: 234
Polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac au depistat un localnic ce transporta peste 5.000 pachete țigări netimbrate, în valoare de 176 milioane lei vechi, pentru care nu poseda documente justificative de proveniență.
Publicat de
Florin TOMUȚA
::
Joi, 28 Iulie 2005
Accesări: 209
Premierul Tăriceanu a fost ieri în vizită la Tractorul Brașov unde a promis muncitorilor că va lua unele măsuri care să-i ajute să revină pe piața mașinilor agricole. Cum ajutorul de stat direct nu poate fi dat, datorită restricțiilor impuse de Uniunea Europeană, Executivul a găsit o altă soluție.
Publicat de
Florin MARIN
::
Joi, 28 Iulie 2005
Accesări: 225
Lucratorii vamali si politistii de frontiera constanteni au descoperit, in trei containere sosite din China, pentru o firma din judetul Suceava, in total, 53.560 bucati pantaloni sport din fibre sintetice, ce purtau insemnele unor marci protejate, fiind susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala asupra marcii respective.
Publicat de
Daniela GRAȚIANU
::
Joi, 28 Iulie 2005
Accesări: 207
Într-un raport al Observatorului European al Audiovizualului, intitulat „Focus 2005 - Tendintele pietei mondiale de film“, se arată că Romania se află pe ultimul loc în ceea ce privește numarul de spectatori de cinema raportat la numarul de locuitori, dintre noua tari din Europa Centrala si de Est studiate.
Publicat de
Iulia JINARIU
::
Joi, 28 Iulie 2005
Accesări: 234
Guvernul a aprobat în sedinta de astazi un pachet de masuri speciale pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscala în domeniul producerii alcoolului etilic de origine agricola, bauturilor spirtoase, produselor din tutun si al uleiurilor minerale.
Astral Telecom, cel mai important furnizor național de servicii integrate de comunicații electronice din România, și-a propus o creștere anuală a numărului de clienți cu 10%.