Cotidianul
:: Kilowatt-ul vine la cutia postala ::
(271 afișări)
Publicat de
cotidianul
la Vineri, 17 Iunie 2005 - 07:37 AM
Kilowatt-ul vine la cutia postala
Mihai Nicut
Peste doi ani, orice gospodarie isi va putea schimba furnizorul de electricitate. Furnizorii privati ar putea asalta cutiile postale si geamurile scarilor de bloc cu oferte.
Consumatorii casnici de energie electrica nu vor putea negocia individual preturile nici dupa iulie 2007, cind piata de electricitate va fi liberalizata in proportie de 100%, dar vor putea alege intre ofertele furnizorilor privati. Furnizorii privati nu vor negocia cu fiecare client in parte. Vor trimite insa oferte de pret, a spus Alexandru Sandulescu, director in cadrul Autoritatii de Reglementare in domeniul Energiei.
Asadar, peste doi ani, este posibil sa primiti in cutia postala oferte de energie electrica, asa cum primiti astazi pliante de la supermarketuri sau oferte ale agentiilor imobiliare.
Se schimba doar actele
Daca v-a tentat vreun tarif, nu trebuie sa schimbati contorul pentru a schimba furnizorul de electricitate. Trebuie doar sa semnati un nou contract si sa anulati contractul pe care il aveti acum cu Electrica, asta dupa ce, bineinteles, ati platit toate facturile. Furnizorul privat va plati societatii Electrica tariful de distributie. De asemenea, tot de la Electrica, noul furnizor va primi si graficul de consum, pentru a sti cit mai exact care este cantitatea de energie pe care trebuie sa o cumpere pentru a alimenta clientii care au renuntat la serviciile Electrica.
Consumatorii sint greu de convins
Desi, in teorie, totul pare usor, experienta statelor cu o piata liberalizata complet cu mult inaintea noastra arata ca acesti consumatori casnici nu se prea inghesuie sa schimbe furnizorul de electricitate. In special din comoditate si dintr-un soi de frica de a nu mai avea siguranta alimentarii.
Oferta este, din moment ce la finalul anului trecut au fost licentiati de ANRE 70 de furnizori de energie electrica, dintre care 24 au fost activi, adica au vindut energie pe piata libera consumatorilor industriali declarati eligibili. Peste doua saptamini, toti consumatorii industriali isi vor putea negocia tarifele la energie si isi vor putea schimba furnizorul.